Arta emailarii vitroase – Materiale si tehnici

Un pic din chimia emailarii

Emailul este o sticla relativ moale, fiind compus din pietricele sau nisip, plumb rosu si sodiu sau potasiu. Aceste materiale sunt topite impreuna, producand o sticla aproape clara, cu o nuanta usor albastra sau verzuie; aceasta substanta este cunoscuta sub numele de flux, frit, fondant sau smalt.

Gradul de duritate al fluxului depinde de proportiile componentelor din amestec.

Emailurile sunt considerate dure  atunci cand temperatura necesara pentru a le fuziona este foarte mare; cu cat emailul este mai dur, cu atat mai bine va rezista agentilor atmosferici, care, in emailurile moi produc mai întai o descompunere a suprafetei si, in cele din urma, provoaca descompunerea intregului material. Emailurile moi necesita o temperature de ardere mai redusa si, prin urmare, sunt mai usor de realizat, dar nu sunt rezistente, mai ales daca sunt supuse la frecare.
Fluxul transparent este baza de la care se porneste in realizarea emailurilor colorate, agentul de colorare fiind un oxid metalic, care este introdus in flux cand acesta din urma este in stare topita.

Stralucirea unui email depinde de combinarea perfecta a componentelor sale si de mentinerea unei temperaturi egale in timpul fuziunii in creuzet.

Culoarea multor emailuri este obtinuta mai degraba printr-o schimbare in proportia componentelor fluxului, decat prin schimbarea cantitatii de oxid. De exemplu, emailul albastru turcoaz poate fi obtinut din oxidul negru al cuprului utilizand o proportie relativ mare de carbonat de sodiu; in acelasi mod, poate fi obtinut un email de culoare galben-verde cu acelasi oxid negru, prin cresterea proportiei de plumb rosu.
Fluxul transparent este de asemenea utilizat pentru a face emaile opace; adaugarea de calx, un amestec de staniu si plumb calcinat, face ca emailurile translucide sa devina opace.

Emailul alb este produs prin adaugarea de acizi de staniu si arsenic in flux, cantitatea de acid afectand densitatea sau opacitatea emailului.

Emailul incalzit, dupa ce a fost bine omogenizat, este de obicei turnat pe o placa si lasat sa se solidifice in rondele cu diametrul de aproximativ 10-13 cm.

Ulterior, fiecare rondela trebuie transformata intr-o pulbere fina cu ajutorul unui pistil si a unui mojar. Pulberea trebuie apoi spalata in mai multe randuri, in apa distilata, pana cand toate particulele de fier sunt indepartate.

Metalul pe care urmeaza sa fie aplicata pudra de email este curatat prin imersiune in acid si apa. Orice urma de acid este apoi indepartata prin spalare si prin uscare in rumegus de stejar cald.

Dupa ce pulberea umeda a fost aplicata pe metal, este lasata sa se usuce in afara cuptorului. Apoi este introdusa cu grija intr-un compartiment special al cuptorului, protejat de flacara, unde este incalzita pana la punctul in care se fixeaza si adera la baza metalica.

Arderea emailului dureaza doar cateva minute, obiectul este apoi retras si lasat sa se raceasca.

Tehnicile de emailare practicate de artizani de-a lungul timpului difera in principal prin metodele de pregatire a metalului inainte de aplicarea pudrei de email.

Tehnici de emailare

Marquetry Enamel

Este un amestec de tehnici de emailare, montare de pietre si de mozaic.
In timpul romanilor emailuri tip millefiori erau taiate in forme (ca la mozaic) si plasate in cadrul unor granite metalice. Marginile metalice erau montate pentru a fixa sticla, dupa care intregul ansamblu era ars, creandu-se fuziunea dintre metal si sticla. Era important ca temperatura sa nu fie prea ridicata, altfel incat culorile din smalti sa nu se amestece intre ele si sa strice desenul.

Cloisonné

Termenul cloisonee vine din frantuzescul cloison, care inseamna celula sau partitie. In tehnica cloisonné, benzi subtiri de metal sunt indoite si curbate pentru a urma conturul unui desen. Ele sunt apoi atasate, de obicei sudate, pe suprafata obiectului metalic, formand pereti miniaturali care se unesc si creeaza mici celule. In aceste celule, este asezat si topit emailul pulbere.

Deoarece diferitele tipuri de email  necesita temperaturi diferite de ardere, se incepe cu aplicarea celor care necesita cele mai inalte temperaturi de ardere. Astfel se evita difuzarea culorilor dintr-un compartiment in altul. Dupa ardere, piesa este lasata sa se raceasca si se finiseaza cu o pila de carborundum, astfel incat peretii metalici sa fie la acelasi nivel cu emailul, urmate de lustruire (fie manual, fie prin ardere in cuptor). In acest stadiu, devine evident faptul ca sinele de metal trebuie sa aiba o inaltime egala, deoarece unele zone ar putea avea nevoie de mai multe depuneri decat altele. Inaltimea inegala a peretilori devine imediat vizibila in aceasta etapa, si nu se mai poate ajusta. In plus, atunci cand se utilizeaza pereti din cupru sau argint, procesul de emailare poate fi urmat de o aurire a sinelor metalice expuse.

bijuterie realizata in tehnica cloisonné

Cele mai vechi exemplare descoperite pana in prezent provin din perioada cicro-mieniana (circa 1400-1000 i.Hr.) si au fost gasite in 1950 in Cipru. Cele 6 inele si sceptrul gasite dateaza din secolul al 13-lea si al 11-lea i.Hr. In perioada bizantina (sec. 6-12 d. Hr.), aceasta arta a inflorit pe deplin in intreg Imperiul Roman de Rasarit, precum si in diferite regiuni celtice (Galia si Britania), asa cum arata descoperirile lui Sutton Hoo din Suffolk, Anglia.
In timpul secolului al 19-lea, emailul cloisonné a devenit din nou popular datorita bijuteriilor cu influente japoneze ale lui Falize si ale mesterului in email Antoine Tard, care a lucrat si pentru Christofle. Un alt maestru al emailului de la sfarsitul secolului 19 a fost André Fernand Thesmar, desi el este mai bine cunoscut pentru lucrraile in tehnica  plique-à-jour

Champlevé

Termenul vine din franceza, unde champ= camp, lever = a ridica.

In acest proces, in loc sa se aplice separatoare pe obiectul metalic, suprafata sa este scobita, creandu-se canale, separate prin ridicaturi subtiri de metal, potrivit desenului. Adanciturile sunt umplute cu pulbere de email fuzionata. Tehnica "champlevé" necesita o baza groasa de metal si, prin urmare, este indicata pentru cupru si alte metale comune.

Desi era cunoscuta celtilor inca din perioada timpurie crestina, aceasta tehnica a inflorit in secolul al 12-lea in zona Rhenano-Mosica si la Limoges. Se crede, in general, ca artistii care au dezvoltat aceasta tehnica au fost influentati de cunostintele dobandite in urma cruciadelor si de splendoarea emailurilor cloisonné bizantine.

Zona Rhenano-Mosica cuprinde vaile raurilor Meuse si Rin, respectiv triunghiul Cologne-Trier-Liège. Aici s-au dezvoltat doua scoli avand diverse ateliere. Prima a fost scoala Rinului, al carui principalul reprezentant este Nicolas de Verdu. A doua este scoala Mosica, aflata in actuala provincie belgiana Liège. Principalul artist al regiunii a fost Godefroid de Clair (sau Godefroid de Huy).

In aceste arealuri, precum si in zona franceza Limoges, a existat o dezvoltare sincrona a tehnicii de tip champlevé, dar in locul aurului a fost utilizat cuprul ca baza a desenelor lor.

Desi incert, putem presupune ca tehnica champleve s-a nasut ca o imitatie a cloisonnéului bizantin, cu materiale mai ieftine.

bijuterie realizata in tehnica champlevé

Émail Brun

Émail brun (termen provenit din franceza, care inseamna email maron) a fost dezvoltat in zona Rinului cam in aceeasi perioada in care era adoptata si tehnica champleve. Contrar denumirii, nu este o tehnica de emailare, ci o metoda de lacuire.

Pe suprafata unei baze de cupru se aplica un strat de ulei din seminte de in si acesta capata o culoare brun roscat profund prin incalzire.

De obicei, stratul brun se grava iar gravarea urma sa fie aurita. Cu cat stratul de seminte aplicat este mai gros, cu atat este mai intunecata culoarea finala.
Aceasta procedura asigura o acoperire surprinzator de durabila, asa cum o dovedeste placa emailata de pe mormantul lui Geoffrey de Plantagenêt din catedrala franceza Le Mans, care dateaza din a doua jumatate a secolului al 12-lea.

Basse-taille

Termenul provine bineinteles tot din franceza, unde basse = jos; taille = gravura.

Aceasta tehnica este o extensie sofisticata a metodei champlevé, pentru ca si aici suprafata metalica trebuie indepartata si umpluta cu email. Exista doua diferente majore. Mai intai, in zona care a fost taiata pentru a primi emailul, este urmarit sau uneori gravat un desen sau o compozitie figurativa, cu relief redus. Deoarece punctul cel mai inalt al reliefului este sub suprafata generala a metalului, emailul se aseaza in grosimi variate deasupra suprafetelor modelate ale reliefului scazut. In al doilea rand, deoarece emailurile colorate utilizate in aceasta tehnica sunt translucide, compozitia reliefului scazut se vede prin straturile de deasupra. Metalul folosit in mod normal este aur sau argint, astfel incat lumina se reflecta inapoi prin emailul translucid, adaugand un plus de stralucire, asa cum lumina soarelui pune in valoare o fereastra cu vitralii. Efectul luminii reflectate variaza in functie de grosimea emailului aplicat pe suprafetele ondulate ale reliefului scazut. Astfel, este creata o impresie de plasticitate si de modelare tridimensionala, data de variatiile subtile ale tonurilor culorilor emailului, de la tonurile luminoase al suprafetelor ridicate pana la tonurile mai intense ale adanciturilor.

Tehnica a fost dezvoltata in secolul al 13-lea si al 14-lea dar din pacate s-au pastrat foarte putine piese care demonstreaza utilizarea acestei tehnici, zonele in care stratul de metal e subtire fiind foarte fragile.

 Plique-à-jour

Termenul provine din franceza si inseamna „strat care permite trecerea luminii”, deoarece  produce un efect de vitraliu in miniatura prin utilizarea de emailuri translucide. Tehnica este asemanatoare cu cloisonné, cu exceptia faptului ca benzile de metal care formeaza celulele sunt atasate doar temporar - nu sunt sudate - la o baza metalica de care emailul nu se va lipi. Dupa ce emailul este topit si suficient de solid, foaia de metal, de obicei, din aluminiu-bronz, este indepartata cu cateva lovituri usoare, lasand o retea de benzi metalice umplute cu email. Emailurile pot fi lustruite cu atentie, pentru a li se imbunatati aspectul.

Tehnica aceasta este, ca si email en ronde boss, o inventie a Renasterii. Ea a redevenit foarte populara la inceputul secolului al 20-lea, datorita unor maestri precum André Fernand Thesmar. In perioada Art Nouveau a fost adoptata de artisti precum René Lalique, Philippe Wolfers si altii. Unul dintre putinele exemplare care ilustreaza aceasta tehnica si care a supravietuit din secolul al 15-lea este cupa Merode, care se afla acum in colectia Muzeului Victoria si Albert din Londra.

cutie emailata cu o rozeta plique à jour  in capac

Emailare incrustata (émail en ronde bosse)

Termenul provine din franceza (ronde= rotund, bosser = a prelucra) si descrie tehnica de emailare a suprafetelor neregulate ale obiectelor sau figurilor in relief. Acestor obiecte sculptate de mici dimensiuni, de obicei realizate din aur, le sunt aplicata atat emailurile opace cat si translucide. Marea problema tehnica este sustinerea si protectia lor in timpul arderii. Cel mai frecvent, diferite parti ale obiectului sunt infasurate, lasand expuse numai acele parti pe care trebuie aplicat si fuzionat emailul.

Procedeul a fost inventat in timpul Renasterii timpurii desi unele descoperiri indica faptul ca a fost folosita in mileniul al 3-lea i.Hr. in Creta.

Tehnica s reinviat la jumatatea secolului 19, fiind utilizata in realizarea de bijutderii neorenascentiste.

Daca toate celelalte tehnici de emailare sunt realizate pe suprafete plane sau usor convexe, in cazul emailarii ronde bosse, emailul  este aplicat pe forme tridimensionale.

Inainte de perioada Renasterii acest lucru era irealizabil deoarece emailul pur si simplu ar fi alunecat de pe piesa dar in secolul al XV-lea se descoperisera anumite materiale tip guma - cel mai probabil tragacant – care puteau fi incalzite si arse fara a lasa rezidii. Exista surse care fac referire la utilizarea ca mediu de lipire a unei rasini de prune sau de gutui.

Acest aspect e foarte important deoarece emailul nu adera la suprafete murdare sau grase. Inainte de aplicarea primului strat de email, pe suportul metalic se aplica stratul de guma si se periaza cu grija pentru a elimina eventuale bule de aer. Stratul de guma va actiona ca un adeziv pentru email si va disparea complet dupa incalzirea lui. Este foarte important ca temperatura cuptorului sa nu creasca prea mult sau ca  emailul sa devina prea fluid si sa picure.

Art Nouveau – brosa cu email "en Ronde Bosse"

Email pictat

Este un tip de pictura cu emailuri, dezvoltata la sfarsitul secolului al XV-lea in Limoges, Franta.

Aceasta tehnica se deosebeste fundamental de celelalte deoarece diferitele emailuri colorate nu sunt separate una de alta prin benzi sau crestaturi metalice. Desi aceste emailuri sunt aplicate tot in stare de pulbere umeda, suprafatele de email colorat sunt lasate mai intai sa se usuce pentru a se evita ca o suprafata sa curga in cealalta si astfel sa estompeze conturul dintre ele.
In general, metalul utilizat in aceasta tehnica este cuprul.

Se taie cu foarfeca o placa de marimea necesara, usor curbata cu un arzator sau cu ciocan, dupa care se curata cu acid si apa. Emailul este asezat in mod egal pe intreaga suprafata, pe ambele fete iar apoi obiectul este ars. Odata ce primul strat de email este fixat, se traseaza desenul cu un ac sub forma unui strat de email umed, alb sau oricare alt email opac, cat mai potrivit pentru colorarea ulterioara.
In cazul emailurilor grisai (pictura monocroma care da impresia reliefului), albul este amestecat cu apa, terebentina, ulei de lavanda sau ulei esential de petrol si pictat pe un fundament de email de culoare inchisa. Zonele luminoase ale desenului sunt acoperite mai gros; zonele grisai sunt colorate subtire pentru a permite fundamentului intunecat sa coloreze tonul pigmentului alb. Tehnica se bazeaza pe un contrast puternic intre lumina si umbra. Scenele grisai sunt uneori redate si prin scrijelire, executata cu o unealta speciala sau cu un ac pentru a dezvalui smaltul intunecat de dedesubt.
In emailurile pictate, culorile emailului sunt aplicate dupa tratamentul grisai; cand sunt arse, parti ale suprafetei sunt accentuate prin aplicarea de aur, de obicei in linii subtirii. Alte parti ale picturii pot fi facute mai stralucitoare prin aplicarea unei folii, peste care sunt applicate emailuri transparente si ulterior arse.

ceas de buzunar cu email pictat si accente de email de taille d'Epargé

Email Grisaille

Temenul de email Grisaille vine din limba franceza (gris = "gri").

Tenica  a evoluat in Limoges in acelasi timp cu emailul pictat, cu principala diferenta ca emailurile grisaille sunt create "ton-pe-ton", cu culori monocrome. Fundalul era, de obicei, alb, iar peisajele erau pictate cu email negru, de diferite tonuri, pentru a crea contraste prin tonurile gri.

Desi se crede ca Jean Penicaud II a folosit pentru prima data aceasta tehnica exista dovezi arheologice ca ea fusese  deja aplicata in timpul perioadei gotice.

Émail de Taille d'Épargne

Émail de taille d'épargne (care provine din frantuzescul taille = "gravare"; épargner = "pastrare") este inrudit cu emailul de tip "champlevé. Diferenta consta in faptul ca la "champlevé" cea mai mare parte a suprafetei este decorata cu email, in timp ce in la metoda taille d'épargne cea mai mare parte a suprafetei este formata din metal.

Aceasta tehnica este potrivita in special pentru litere sau accente fine.

Émail en Resillé

Este o tehnica foarte rara de emailare, intermediara intre champlevé si intaglio gliptografia. Conturul unei imagini, sculptate in sticla sau intr-un cristal este trasat cu aur, urmand sa fie emailat. Procedeul a fost folosit o perioada scurta de timp la inceputul secolului al 17-lea dar foarte putine exemplare au supravietuit pana azi. O astfel de relicva este un frumos crucifix aflat in Muzeul Kunstgewerbem din orasul Köln.

Email fotografic

Emailul fotografic  este o inventie destul de recenta, fiind probabil tehnica cea mai apropiata de emailul pictat.

Practic, o imagine este transferata pe o foaie transparenta. Se aplica un prim strat de email alb pe suprafata unui metal. Acest email este acoperit cu o solutie sensibila la lumina si apoi cu foaia  transparenta care contine fotografia. Urmeaza expunerea la lumina. Se aplica un strat ceramic negru. Zonele neexpuse nu adera la acest praf si excedentul este eliminat. Dupa arderea in cuptor, praful ceramic negru este ars in fundamentul de email.

Email Guilloché

Denumita, probabil, dupa inginerul francez Guillot, aceasta este o tehnica de incrustrea a modelelor simetrice realizata cu ajutorul unei mese  rotative. Modelele care pot fi create sunt foarte numeroase si se aseamana cu cele create de un "sSpirograph", joc de copii foarte popular in anii 1970.
Dispozitivul a fost folosit pentru a grava placi la inceputul anilor 1800, dar aceste placi nu au fost niciodata folosite ca baza pentru emailare. Carl Fabergé a fost cel care a combinat pentru prima data  tehnica guilloché cu emailul,  la sfarsitul secolului 19. Ea nu este o tehnica distincta de emailare. Si alte case de bijuterii, cum ar fi Cartier, au urmat curand exemplul lui Fabergè si aceasta modalitate de decorare a ramas la moda pana la inceputul  Primul Razboi Mondial.

Guilloche Enamel- ceas de buzunar

Pertabghar

Este o tehnica de emailare practicata in India, unde un strat gros de email verde este aplicat pe un fundal de aur si apoi incalzit. In timp ce emailul este inca fierbinte, se introduce si se preseaza in masa topita o placa de aur decorata. Aceasta tehnica era populara in jurul anului 1870. Exista dovezi istorice ca tehnica  a fost practicata si in Irlanda in secolele 6-8.

Sursa https://www.britannica.com/art/enamelwork#accordion-article-history
Traducere si adaptare: Anca Crahmaliuc

Translate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *